Mini Baccarat - istorie și reguli

 


Mini baccarat este o variație a baccaratului clasic, unde jucătorul încearcă să aibă o mână cât mai apropiată de 9. Sunt însă mai multe diferențe între mini baccarat și baccaratul clasic, iar despre acestea vom discuta în articolul de astăzi. De asemenea, îți mai spunem câte ceva și despre istoria jocului mini baccarat.

Așa cum vei vedea imediat, mini baccarat nu este numai un baccarat mai mic. Ar fi fost mult prea simplu să fie așa și în același timp, prea dezamăgitor. Are un alt mod de joc, ceea ce este o veste bună pentru cei care doresc să-și diversifice experiența la casino.

O altă veste bună pentru tine este că îl găsești la multe cazinouri online de top ca Netbet sau Mr Bit. Atunci când te înscrii, nu uita că primești și rotiri gratuite la înregistrare, imediat după verificarea contului.

Istoria jocului

Baccaratul este un joc foarte vechi, iar originile sale nu se cunosc cu exactitate. Unii istorici spun că jocul a fost inventat prin secolul al XVI-lea, în Roma, de Felix Falguiere. Acesta a numit jocul ”baccara”, ceea ce înseamnă zero. Aceasta este o referință pentru valoarea sumei cărților din joc. Așa cum poate știi, cărțile superioare (10, J, Q, K) au valoarea 0 la baccarat. 
 
Din Italia a ajuns în Franța, unde a luat numele ”baccarat”. Aici a devenit extrem de er este o altă versiune a baccaratului. Aceasta a apărut în secolul al XIX-lea în Franța.

De acolo, s-a extins și în Statele Unite, Canada și Australia. Cazinourile din aceste țări au punto banco, o versiune mai simplă a jocului. Prin secolul al XX-lea, în cazinourile au venit și cu mini baccarat, o versiune și mai simplă și mai rapidă. Această variantă este foarte populară în special în Asia. 
Baccarat sau Mini Baccarat

În jocul clasic de baccarat, poți paria atât pe mâna bancherului, cât și pe mâna jucătorului. Mai este posibilitatea egalului, dar această mână are o rată de plată foarte mică, deci nu-ți recomandăm să pariezi pe ea. În schimb, mini baccarat seamănă mai degrabă cu blackjackul. Joci împotriva unui dealer (bancherul) și va trebui să ai mâna mai bună decât el. 

Așadar, la mini baccarat, nu vei mai alege să pariezi pe bancher sau jucător. Ai mâna ta de cărți cu care intri în joc. În ceea ce privește regulile mâinilor, esența este aceeași. Va trebui să ai o mână mai bună decât a dealerului/bancherului, de maxim 9 puncte. Dacă depășești suma, se va lua în considerare numai ultima cifră.

Mini baccaratul se joacă de regulă cu 8 pachete clasice de cărți, dar depinde de numărul maxim de jucători. Dacă masa permite mai mulți, atunci și numărul de pachete de cărți va fi mai mare. Dealerul împarte câte două cărți fiecărui jucător. Și el își dă tot două cărți.

Apoi, fiecare jucător de la masă va juca împotriva dealerului. Ceilalți jucători, atunci când nu e rândul lor să joace împotriva dealerului, vor paria pe rezultatul jocului în desfășurare. În acest sens, mini baccaratul seamănă cu baccaratul clasic.

O altă diferență majoră între cele două constă în limitele de pariere. Baccaratul clasic are limite mari, deci atrage foarte mulți jucători care joacă pe sume mari. În schimb, la mini baccarat, pariurile maxime sunt mult mai mici. Astfel, atmosfera în jurul unei mese de mini baccarat este mai relaxată și mai puțin formală.

Așa cum poate te așteptai, masa de la mini baccarat este mai mică, de aici și numele. La baccaratul clasic, dealerul/crupierul stă în mijlocul mesei. La mini baccarat, dealerul stă față în față cu jucătorii. O masă de mini baccarat poate avea până la 7 jucători.

Reguli

Regulile jocului de mini baccarat sunt extrem de simple și le poți învăța și din mers. Așa cum am mai precizat, trebuie să ai o mână de maxim 9 și mai bună decât cea a dealerului. Dacă pariezi pe un joc al dealerului cu un alt jucător, atunci poți paria pe oricare mână. Punctele cărților sunt următoarele:

As: 1 punct;
Cărțile 2-9: valoarea de pe ele;
10, J, Q, K: 0 puncte. 

Câștigul unui jucător este de 1:1 dacă pariază pe mâna altui jucător sau pe mâna bancherului. Iată și alte reguli importante de la mini-baccarat:

Suitele cărților nu au vreo importanță.
Atunci când pariezi pe bancher, nu uita de comisionul de 5%. Acesta există și la jocul clasic. Astfel, jucătorul trebuie să dea 5% din câștigul sau dealerului. 
Dacă mâna jucătorului este de 0-5, atunci este forțat să mai ia o carte.
Dacă mâna jucătorului este 6 sau 7, atunci sunt obligați să nu mai extragă a treia carte.
Bancherul are și el câteva reguli pe care trebuie să le urmeze, astfel încât să aibă un mic avantaj.

Avantajul casei este tot 1,06%, ca la jocul clasic, pentru pariurile pe mâna bancherului. Mâna jucătorului are un avantaj puțin mai mare, de 1,24%.

Concluzii 

Mini baccarat este un joc simplu și distractiv pentru jucătorii amatori de la casino. Regulile sunt extrem de simple și poți paria chiar și pe mâinile altor jucători. Spre deosebire de baccarat, mini baccarat este făcut să fie mai distractiv și să aibă o atmosferă mai relaxată.

Comentarii