Echipele mari au inceput amicalele


Echipele de top din Europa au început să joace meciuri amicale în această perioadă de pregătire. Manchester United a câștigat cu 2-1 întâlnirea cu Real Madrid.
Din punctul meu de vedere nu fost nici o surpriză la primul meci. Echipa lui Mourinho a început cu două săptămâni mai devreme pregătirea și e în America cu 12 zile mai devreme decât echipa spaniolă. Tonusul fizic mai ridicat și acomodarea mult mai rapidă cu fusul orar fiind factorii decisivi în stabilirea rezultatului final. E adevărat că Mourinho a avut foarte puțini titulari în acest turneu, dar chiar și așa a tot schimbat formula de la meci la meci. Cu Liverpool a jucat 5-3-2, azi cu Real a jucat un 4-4-1-1, cu Mata în spatele lui Alexis.

Excelentă tranziția pozitivă la echipele lui Mourinho mai reprezintă o surpriză? Nu!Așa au venit golurile de 1-0 și 2-0. La United, in tot turneul, mi-a plăcut mult Andreas Pereirra, jucătorul revenit după împrumutul de la Valencia. Pentru că e jucat pe zonă centrală, nu în bandă unde a mai fost folosit și i s-a redus potențialul. Important pentru Man United e să își găsească un sistem stabil. Plus prezența lui Bailly (să nu se mai accidenteze).

Real Madrid a început într-un 4-3-3, așa cum a terminat și sezonul trecut. Bale, Benzema, Vinicius fiind în tripleta de atac. Galezul slab azi. Benzema s-a scos cu golul. Mai ales că nu mai e Ronaldo, acum asta trebuie să facă mai mult și mai puțină combinativitate. Vinicius nu a arătat rău, dar puține realizări “în last 30 m”. După 2-0, Lopetegui a schimbat din 4-3-3, în 4-4-2 cu Bale și Benzema în atac. Vinicius la mijloc în dreapta, Ceballos în stânga și în centru Llorente-Valverde.

Mi-a plăcut mult cum a arătat Odriozola. Jucător despre care am spus din ianuarie 2017 că o să ajungă titular la naționala Spaniei. A arătat foarte bine ofensiv. Și-a redus din vacanță pentru a veni mai devreme la antrenamente. L-am mai remarcat pe Marcos Llorente. Omul e nebun! Nu am mai văzut fotbalist care să joace în primul meci amical 77 de minute! Și mai putea. Asta pentru că e un disperat de condiția fizică. Nu prea are vacanță. Pe final Real putea egala. Atunci când au intrat Kroos, Isco și Asensio. Doar că Mayoral și De Tomas nu sunt atacanți de Real. Man United mi-a lăsat senzația că a căutat mult rezultatul. Era și normal după 1-4 cu Liverpool să aibă nevoie și de un succes pentru moral.

Comentarii