Record detronat in Major League Soccer


Josef Martínez este un atacant din Venezuela, are 25 de ani și 1,70 m înălțime. A jucat la Caracas între anii 2010-2012 și a marcat 8 goluri în 36 de apariții. Apoi s-a transferat la Young Boys unde a înscris 5 goluri în 37 de meciuri, iar in 2014 s-a transferat la Torino unde a jucat 58 de meciuri și a înscris 7 goluri.
În 2017 a plecat la echipa Atlanta United unde doboară record după record. A avut 42 de apariții în tricoul acestei echipe și a marcat 41 de goluri.

Atacantul celor de la Atlanta United, Josef Martinez, a devenit primul jucător din istoria Major League Soccer ce reușește să marcheze 28 de goluri într-un sezon regulat, depășind astfel recordurile stabilite de Roy Lassiter în 1996, Chris Wondolowski în 2012, respectiv Bradley Wright-Phillips în 2014, toți trei cu câte 27 de goluri.

De asemenea, Martinez a înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă recordul pentru cele mai multe meciuri consecutive cu gol marcat, nouă la număr, în meciul câștigat cu 2-1 de Atlanta United împotriva lui Orlando City. Aceeași cifră a înregistrat-o și argentinianul Diego Valeri, pe 16 septembrie 2017. Peste nouă zile, Atlanta United va evolua împotriva celor de la DC United, iar Josef Martinez poate stabili astfel recordul absolut de eficiență în meciuri consecutive în MLS.

Sursa poza atlutd.com

Comentarii